Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Mădălina Nica

Identitară 1

sunt un străin rătăcit

într-un corp

a cărui singură armă e să

accelereze

cât timp merg prin creier uşor

admirând săpături şantiere vestigii

şi schele

salut viii morţii decişi

să-mi păstreze un habitat

funcţional

unuia singur

chircit într-o groapă

îi tremură degetul

pe detonator

Identitară 2

singurătatea înaintează

are pasul meu apăsat

[desigur eşti şi tu singur şi ei au fost singuri

despre asta ni s-a explicat în manuale contemporane

cu ilustraţii]

obstacolele nu o seduc mâinile-ntinse n-o obstaculează

merge cu spatele drept

cu spatele

întors către lume

îmi repetă în cap faza aia

„când nu-l vezi soarele se ascunde

între picioarele unei femei pe care moartea

nu o mai mişcă”

:

zidul acesta de apărare

împotriva nici nu se ştie a cui

poate-a lumii ce nu se opreşte

s e d u c e s e d u c e

lent

către capăt

[lasă în urmă o flăcăruie ca o dâră de melc

din infern]

//încerc să fiu gravă frumoasă/ca poezia profundă/dintr-un salon ATI//

din mintea ei

mintea ei fabrica

şurubelniţe roşii

cu ele sfredelea-n ziduri

în special noaptea

şi cu trupul cuminte

mintea ei aştepta ca în zori

6 flori de cuie să răsară în găuri

Z

Moartea cu ochii am văzut-o şi eu.

Cu ochii tatălui meu şi ai tatălui său.

Cu ochii iubitului meu numiţi nostalgie.

Am văzut-o şi cu aceiaşi ochi am privit

casele cum se strecoară-n tăcere şi întuneric,

de frica orelor mici – orele-n care dormim şi

totul creşte-n putere.

Şi ochii mei au vrut o lumină şi au căutat-o

în ceilalţi. În ochii tatălui meu, în ochii tatălui său,

în ochii iubitului meu numiţi nostalgie.

Am privit casele cum s-au trezit chiar
şi-atunci

când nu a mai fost nimeni să le deschidă fereastra.

Orele, până la urmă, vor creşte.

Deja au vârsta tatălui meu. Apoi a tatălui său.

Apoi a iubitului meu înainte de frică.

Echipuls

Adevăratul meu adversar

nu-i realul. Nici moartea.

Este drumul zilnic acasă, urmând

acelaşi traseu interior.

Sunt întâlnirile-n care

mă cuibăresc fericită

să uit că exist (că există iubirea,

lexem bifurcat)

şi cinci kilometri de-asfalt găurit

sunt dovada distanţei. A lipsei de sens.

Prietene orb, nume drag,

distanţa

ne fă râ mi ţea ză

cât timp încercăm să scornim

limba omului singur.

Tirbuşon

celălalt bucureşti, dezgropatul

în care balcoanele slab luminate

sunt catedrale în somn,

iar faptul că ceilalţi există

mă linişteşte

*

lumea de-aici şi lumea de-apoi -

distincţia asta a fost inventată

pentru ca mâinile noastre

să nu aibă sfârşit

*

fiecare lucru e-acoperit de un geam

pe care se patinează

imaginea ta şi imaginea mea,

consternate de uşurătatea

alunecării

[de dincolo se-aude un zumzet

apoi plescăitul şi moartea

se şterge la gură]

*

ventilatorul -

tot aerul de pe lume nu mai e de ajuns

să trecem dincoace.

cu toate acestea, denumirea de vii

ne încântă

*

celălalt bucureşti, dezgropatul

şi-un autobuz pufăind

atât de aproape de cuşcă

încât nu mai spun

Plecarea din eu

Te aşteptai luciditatea să-nsemne ceva.

Să nu te împiedici în coroniţe de cabluri

artere sens aripi spini, gleznele tale să înainteze

în lipsa cuvântului a î n a i n t a.

Lucrurile nu stau chiar aşa.

Uite, siajul precede mişcarea şi,

confruntat cu lucrurile cele mai mici,

te-apucă răul de mare.

Luciditatea credeai că-nseamnă ceva.

De pildă, gleznele tale să treacă

prin ierburi de sânge. Uşor.

Altcumva.

Scrisori pentru M

1

Trebuie mult curaj să te desprinzi de singurătate.

Uneori e la fel de greu ca atunci când încerci să dezbraci

un om ars de hainele adâncite în carne.

Mult curaj. Să te ridici din singurătate şi să mergi încet

cu bricheta în mână pregătit să uiţi pentru totdeauna

că a existat focul. Trebuie să fii pregătit să te hrăneşti

de atunci înainte doar cu hrană crud㠖 lumina zilei

spasmul nopţilor lungi.

Şi poate dacă ai mult curaj câţiva oameni.

3

şi-ţi voi zice:

inima mea e-o pădure în care se-ascund

tot soiul de animale rănite.

într-o cameră scundă aprinzi lumina,

laşi capul în jos te sprijini de zid şi

cuţitul cade cu zgomot.

5/ post festum

în prima zi tu să bei

să bei mult

şi să scrii peste tot „asta e”

a doua zi prefă-te că-i prima

abia într-a treia

ăla mic dintre tâmple

poate va prinde curaj

să bată cuiele

lipeşte-te de lemnul uşii

lipeşte palma dreaptă de piept

şi pe stânga

numără-n gând

fă orice

numai nu te lua

după dâra de sânge

15

mai întâi disperarea

târâtul pe burtă cu pietroiul în piept

şi pâmântul în gură

pământ mult pământ în speranţa că asta o să anuleze distanţa

că o să ajungi fără piele şi maţe

acolo unde te poţi îmbrăca în fratele tău risipitul

şi să scuipi pământul la loc

eventual să vă jucaţi adevăr/provocare

până se va înnopta

noaptea e totul ceva mai uşor

esenţialul se întoarce în lucruri

poţi chiar să-l atingi poţi vorbi

şi fratelui tău prin care simţi şi respiri

îi poţi spune

primeşte acum pietroiul acesta

stai în liniştea lui

nu se ştie când va veni dimineaţa

sau dacă am fost pregătiţi

să murim

Nr. 07-08 / 2014
Festivalul de Literatur㠄Bucureşti – Chişinău – Orheiul Vechi”

In memorian Nicolae Stroescu Stînişoară

Lungul drum spre politeţe – mică descriere
de Gabriel Coşoveanu

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (2011)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (49)
de Gheorghe Grigurcu

Simoniaci?
de Adrian Popescu

Sfârşiţi odată cu trecutul
de Nicolae Prelipceanu

Interfeţe poetice
de Silviu Gongonea

Cum se construieşte responsabilitatea etică
de Ştefan Vlăduţescu

Insectarul domnului Jurebie
de Constantin M. Popa

Don Juan + Casanova + Zorro = Un dandy modern. Sau nu...
de Cristina Gelep

Bârfă, delaţiune şi cabotinism
de Mihai Ghiţulescu

Un neo-expresionist sui-generis: Camil Tănăsescu
de Ioan Groşan

Aikidô cu absurdul
de Gabriela Gheorghişor

SEMNAL EDITORIAL

Purici şi oameni
de Cătălin Ghiţă

De prin arhive: Manolescu şi muncitorii

Epilog. Eu şi Emil Brumaru împăiaţi ca papagalul lui Flaubert
de Valeriu Gherghel

Cei O Sut㠖 opera care conturează trecerea de la postmodernism la wikipedism
de George Morărel

Iurie Matei, o încercare de portret în manieră uşor cubistă
de Nichita Danilov

La vita e bella
de Radu F. Alexandru

Poezie
de Octavian Soviany

Poezie
de Vasile Dan

Poezie
de Laura Dan

SEMNAL EDITORIAL

Poezie
de Paul Vinicius

Poezie
de Mădălina Nica

Poezie
de Toma Grigorie

Poezie
de Florin Costinescu

Negru profund, noian de negru
de Florin Logreşteanu

Armatele moi
de Ovidiu Pecican

Robert Wilson şi emanciparea spectatorului
de Daniela Firescu

„Pentru mine, Shakespeare este un Dumnezeu al cuvintelor”
de Emil Boroghină

Paradigmele temporalităţii: imaginaţie şi transgresivitate
de Gabriela Rusu-Păsărin

Madame Mallory şi micul bucătar indian
de Richard C. Morais

Apollinaire – Dragostea şi războiul
de Maria Tronea

Imponderabilitatea fericirii
de Haricleea Nicolau

François-Pohu Lefevre
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri